Vrei sa cauti ceva?

marți, 22 martie 2011

Oare ce sultani aveau?

Sultanul era monarh absolut, cel puţin din punct de vedere oficial.
Dinastia a fost numită de cele mai multe ori Osmanli sau Casa Osman. Primii conducători otomani s-au numit pe ei înşişi bei, de aceea acceptând suzeranitatea sultanatului Selgiucid şi a succesorului acestuia, sultanatul Ilhanat Murad a fost primul otoman care s-a proclamat "sultan" (rege). După cucerirea Constantinopolelui în 1453, statul a devenit un mare imperiu,Mehmed al 2-lea fiind proclamat imparat sau padisah. Din 1517, sultanul otoman a fost proclamat şi Calif al islamului, Imperiul Otoman fiind de la această dată până în 1922 un Califat – stat islamic. Sultanul avea numeroase titluri, aşa cum erau Suveranul Casei Osman, Sultan al Sultanilor, Han al Hanilor, Calif – cea ce îi dădea dreptul de suzeranitate asupra tuturor conducătorilor musulmani din întreaga lume, iar din 1517 până la dispariţia statului otoman, şi Credincios şi Succesor al Profetului Stăpânului Universului, etc.




                                                                                          Multumin Wikipediei

Armata otomana

Armata otomană era un sistem complex de recrutări şi serviciu local. În armata otomană, cavaleria uşoară era înima armatei, şi era formată din militari cărora li se ofereau feude în schimbul obligaţiilor militare numite timar. Cavaleriştii foloseau arcurile, şăi, săbiile scurte şi foloseau tactici similare cu cele ale mongolilor nomazi. În vremurile vechi, armata otomană se număra printre cele mai avansate forţe de luptă din lume, fiind prima care a dotat infanteria cumuschete . Corpul ieniciresc era corpul de elită al armatei şi asigura garda personală a sultanului. După secolul al XVII-lea însă, armata otomană a încetat să mai fie o armată modernă datorită lipsei reformelor, în special datorită corupţiei în cadrul corpului ienicerilor. Desfiinţarea corpului ienicerilor din 1826 nu a rezolvat problemele armatei turceşti, iar în războiaele care au urmat cu Rusia, armata otomană a resimţit din plin lipsa tehnologiilor şi armelor moderne.
Modernizarea Imperiului din secolul al XIX-lea a început cu armata. Armta a fost prima care a angajat experţi străini şi care a trimis ofiţeri tineri pentru instruire în ţările Europei Occidentale. Au fost importate noi tehnologii şi arme din Germania şi Anglia, aşa cum au fost tunurile, avioanele sau navele de luptă moderne. Totuşi, armata otomană era mult rămasă în urma forţelor militare ale puterilor europene.


                                                                                                              Multumin Wikipediei

Parerea mea

Parerea mea e ca mongoli au fost un popor de luptatori care au cucerit un teritoriu foarte mare .

Sa vedem ce stil de lupta aveau ei

Adesea pe câmpul de luptă superioritatea inamicului era de 6:1. Filozofia mongolilor în bătălie era diferită de cea a europenilor. Ei nu insistau pe onoare şi cavalerism, ci îi interesa victoria sub diversele ei formule. Şi astăzi impresionează ingeniozitatea militară, mobilitatea extraordinară, disciplina şi simplitate operaţională. Acest popor obişnuit să instaleze un cort în câteva ore, nu era legat de un anume teren şi nu insista să îl apere cu preţul unor mari pierderi de luptători. Averea şi proprietatea nu erau la mare preţ, pentru că nu le puteau acumula. Întotdeauna au surprins duşmanul prin rapiditate. Nici armatele lui Napoleon şi nici tancurile lui Hitler nu au avut rapiditatea cailor mongoli.
Atacul mongol se baza pe 2 "arme"" calul şi săgeata. Calul, la mare preţ, era deopotrivă sursă de hrană, de transport şi armă de luptă. Iapa de stepă, renumită pentru rezistenţa sa şi faptul că scurma zăpada pentru a se hrăni, era utilizată pentru lapte, carne, chiar la băut sânge (prin desfacerea temporară a jugularei). Fiecare luptător deţinea 3-20 cai, aşa că o armată era însoţită de minim 10.000 cai. Mongolii sunt primii care au inventat scartia şi suiera, care le permitea întoarcerea din galopul calului cu faţa spre duşmanul care îi urmărea şi slobozirea unor săgeţi ucigătoare (foloseau un inel pe degetul mare, pentru a elibera cu uşurinţă coarda arcului). Pentru aceşti luptători învăţaţi mai întâi să calareasca, apoi mersul pe jos, trecerea de pe un cal pe altul în galopul calului era o manevră obişnuită pe câmpul de luptă. Utilizau arcuri de mărime diferite, începând cu cele uşoare (pentru care fiecare luptător deţinea două tolbe, fiecare cu câte 30 de săgeţi), de rază scurtă sau lungă, cu vârfuri speciale, de semnalizare (fumigene), incendiare şi unele care şuierau producând panică inamicului.
Armata erau împărţite pe sistemul multiplilor de 10, cea mai mare unitate de luptă (tuman) avea 10.000 de luptători. Fiecare tuman avea avangardă proprie, ariergardă, centru şi două aripi. Atacau în unghiuri convenabile, conform conformaţiei terenului de bătălie, de obicei cu şarje ale cavaleriei uşoare. Tehnica mongolă folosea deseori retragerea de pe terenul de luptă, pentru a atrage inamicul în ambuscadă, precum şi atacurile prin surprindere. Caracteristic lor era lupta „în linişte” şi, potrivit unor surse, în unele cazuri participau şi femeile care însoţeau convoiul luptătorilor.




                                                                                                   Multumim Wikipediei

Oare ei ce au cucerit ?

În anul 1206, la numai 42 ani şi după o campanie militară împotriva tătarilor din estul Mongoliei, şeful militar Temejin devine "mare conducător" (khagan), sub numele de Ginghis. În anii 1221-1223, 2 generali ai săi (Jebe şi Subetai) (Viteazul) - cuceresc Iranul, Azerbaidjanul, Georgia, regiunea Astrachan şi Crimea.
După moartea lui Ginghis (în 1223, la Karakorum), fiul acestuia Ogadei continuă cuceririle: în 1230 o armată de 50.000 mongoli şi 70.000 turci cucereşte Regatul Bulgar (situat pe Volga), în 1237 atacă pe cumanii de pe Volga şi Don, apoi cade Moscova, iar în decembrie 1242 generalul Batu ocupă Kievul. În continuare, Batu lansează 3 atacuri de proporţie asupra Europei: asupra Poloniei, Lituaniei şi Prusiei Orientale; altă armată mongolo-tatara se îndreaptă spre Ungaria prin trecătorile Romanesti, în timp ce o a III-a armată condusă de Batu şi Subetai atacă centrul Ungarie regelui Bela al 4-lea, pentru a-l pedepsi pe acesta că acordase azil cumanilor în 1238. istorigrafiaungara consemnează că armatele polono-[[maghiare ar fi învins în 1241 pe mongoli la Mohi. Cert este că Batu a pătruns în Pesta pe care o ţine sub ocupaţie 1 an şi a împresurat şi Viena, însă veştile despre moartea marelui han Ogradei (decedat tânăr, căzut în patima alcoolului) modifică radical planurile mongolilor. În 1251, Batu devine Marele Han şi fixează capitala noului hanat (Kickphac) la Sarai (lângă actualul oraş Volgograd, pe malul Volgai). Începând cu secolul XIV  a devenit religie oficială a părţii de vest a Imperiului Mongol. Formaţiunea statală a lui Batu, situată în zona de astăzi a Turcisamului a fost cucerită în 1395 de Timur (Temaerlane), cu o armată de vorbitori de limba turcica. Timur a schimbat capitala "Hoardei de aur" (denumire dată de băştinaşii de pe Don, datorită corturilor "aurite") la Samarkand, astăzi al II-lea oraş ca mărime din Uzbecistan, oraş cu o istorie de 2500 ani şi un amestec de culturăiraniana, indiana şi mongola. Tot el a ocupat vastul teritoriu dintre [[Marea Caspică] şi Marea Neagra, Persia (Iranul de azi) şi India. Deşi musulman, luptă cu turci şi chiar capturează pe sultanul otoman Baiazid  (în 1402, la Ancara).
Începând cu sec. XV apar alte puteri – Rusia şi Imperiul otoman. În 1363 principele Moscovei, Dmitri Donski, reuşeşte prima mare victorie împotriva mongolilor, iar în 1502, Hoarda de Aur, divizată în hanate mai mici (Astrakhan, Kazan, Crimea şi Siberia), este definitiv înfrântă de tunurile şi armele de foc ale lui Ivan al 4-lea al Rusiei. Ultimul hanat, Ghiragi in crimea este înfrânt, în 1689, de Petru cel mare


                                                                                  Cu ajutorul celor de la Wikipedia

Sa incepem cu cate ceva despre imperiul Mongol

Imperiul mongol a fost cel mai mare imperiu pe uscat, de peste 100.000.000 locuitori, creat într-un timp scurt de Ginghis Han şi urmaşii lui. Succesului militar al mongolilor, mai ales în secolele XII-XIV, este remarcabil. Ei au controlat imense teritorii, din Coreea până în Ungaria
Cum au putut aceşti "Barbari" să cucerească două continente şi să reziste aproape 300 de ani (1183-1502)? Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât armata mongolilor nu a numărat niciodată mai mult de 200.000 de luptători (cu aliaţi de neam turcic, chinezi, persani etc.). Ce tehnică deosebită au folosit ei? În ce constă "Misterul" lor?



                                                                           Multumim Wikipediei pentru suport